Monitorizarea şi controlul aparatului cu SNMP

Simple Network Management Protocol (SNMP) este un protocol pentru monitorizarea şi controlul comunicării dispozitivelor într-o reţea folosind Management Information Base (MIB). Aparatul este compatibil cu SNMPv1 şi cu SNMPv3 (cu securitate îmbunătăţită). Puteţi verifica statutul aparatului de la un calculator când imprimaţi documente sau folosiţi Remote UI (IU la distanţă). Puteţi activa atât SNMPv1, cât şi SNMPv3 sau ambele în acelaşi timp. Specificaţi setările pentru fiecare versiune ca să se potrivească reţelei folosite şi scopului în care le folosiţi.
SNMPv1
SNMPv1 foloseşte informaţii denumite „comunitate” pentru a defini scopul comunicării SNMP. Deoarece această informație este expusă în reţea sub formă de text simplu, reţeaua poate fi vulnerabilă la atacuri. Dacă doriţi să creşteţi securitatea reţelei, dezactivaţi SNMPv1 şi folosiţi SNMPv3.
SNMPv3
Cu SNMPv3, puteţi implementa gestionarea dispozitivelor din reţea care este protejată de funcţii de securitate puternice. Aveţi grijă să activaţi TLS pentru Remote UI (IU la distanţă) înainte de a configura SNMPv3 (Configurarea cheii şi a certificatului TLS).
Aparatul nu este compatibil cu funcţia de notificare a curselor a SNMP.
Pentru a modifica numărul de port al SNMP, citiţi Modificarea numerelor de port.
Software-ul de gestionare al SNMP, când este instalat pe un calculator din reţea, vă permite să configuraţi, monitorizaţi şi să controlaţi aparatul de la calculator. Pentru mai multe informaţii, citiţi manualul de utilizare pentru software-ul de gestionare.
Pentru mai multe informaţii despre operaţiunile de bază care urmează a fi efectuate la setarea aparatului din Remote UI (IU la distanţă), consultaţi Configurarea opţiunilor de meniu din Remote UI (IU la distanţă).
1
Porniţi Remote UI (IU la distanţă) şi conectaţi-vă în modul administrator de sistem. Pornirea caracteristicii Remote UI (IU la distanţă)
2
Faceţi clic pe [Settings/Registration] din pagina Portal. Ecranul Remote UI (IU la distanţă)
3
Selectaţi [Network Settings]  [SNMP Settings].
4
Faceţi clic pe [Edit].
5
Specificaţi setările SNMPv1.
Dacă nu trebuie să modificaţi setările SNMPv1, treceţi la următorul pas.
[Use SNMPv1]
Bifaţi caseta de selectare pentru a activa SNMPv1. Puteţi specifica restul setărilor SNMPv1 doar dacă este bifată această căsuţă.
[Use Community Name 1]/[Use Community Name 2]
Bifaţi pentru a specifica numele unei comunităţi. Dacă nu doriţi să specificaţi numele unei comunităţi, debifaţi căsuţa.
[Community Name]
Introduceţi caractere alfanumerice pentru numele comunităţii.
[MIB Access Permission]
Pentru fiecare comunitate, selectaţi [Read/Write] sau [Read Only] pentru drepturile de acces la obiectele MIB.
[Read/Write]
Permite atât vizualizarea, cât şi modificarea valorilor pentru obiectele MIB.
[Read Only]
Permite doar vizualizarea valorilor pentru obiectele MIB.
[Use Dedicated Community]
Comunitatea dedicată este o comunitate presetată, destinată exclusiv Administratorilor care folosesc software Canon, precum iW Management Console. Bifaţi caseta de selectare pentru a folosi Comunitatea dedicată şi specificaţi [MIB Access Permission]. Dacă nu doriţi să folosiţi Comunitatea dedicată, debifaţi căsuţa.
6
Specificaţi setările SNMPv3.
Dacă nu doriţi să modificaţi setările SNMPv3, treceţi la următorul pas.
[Use SNMPv3]
Bifaţi căsuţa pentru a activa SNMPv3. Puteţi specifica restul setărilor SNMPv3 doar dacă este bifată această căsuţă.
[Enable User]
Bifaţi caseta de selectare pentru a activa [User Settings 1]/[User Settings 2]/[User Settings 3]. Pentru a dezactiva setările utilizatorului, debifaţi căsuţa corespunzătoare.
[User Name]
Introduceţi caractere alfanumerice pentru numele de utilizator.
[MIB Access Permission]
Selectaţi [Read/Write] sau [Read Only] pentru drepturile de acces la obiectele MIB.
[Read/Write]
Permite atât vizualizarea, cât şi modificarea valorilor pentru obiectele MIB.
[Read Only]
Permite doar vizualizarea valorilor pentru obiectele MIB.
[Security Settings]
Selectaţi [Authentication On/Encryption On], [Authentication On/Encryption Off] sau [Authentication Off/Encryption Off] pentru combinaţia dorită pentru setările de autentificare şi criptare.
[Authentication Algorithm]
Dacă aţi selectat [Authentication On/Encryption On] sau [Authentication On/Encryption Off] în [Security Settings], selectaţi algoritmul de autentificare corespunzător reţelei folosite.
[Encryption Algorithm]
Dcă aţi selectat [Authentication On/Encryption On] în [Security Settings], selectaţi algoritmul de criptare corespunzător reţelei folosite.
[Set/Change Password]
Pentru a seta sau modifica parola, bifaţi caseta de selectare şi introduceţi caractere alfanumerice pentru parola din caseta text [Authentication Password] sau [Encryption Password]. Pentru confirmare, introduceţi aceeaşi parolă în caseta text [Confirm]. Parolele pot fi setate independent pentru autentificare şi algoritmii de criptare.
7
Specificaţi setările pentru obţinerea informaţiilor de administrare a imprimantei.
Cu SNMP, informaţiile de administrare a imprimantei, precum protocolul de imprimare şi porturile imprimantei, pot fi monitorizate şi obţinute în mod regulat de la un calculator din reţea.
[Acquire Printer Management Information from Host]
Bifaţi pentru a permite monitorizarea informaţiilor pentru administrarea imprimantei pentru aparat prin intermediul SNMP. Debifaţi pentru a dezactiva monitorizarea informaţiilor pentru administrarea imprimantei.
8
Faceţi clic pe [OK].
9
Reporniţi aparatul.
Opriţi aparatul şi aşteptaţi cel puţin 10 secunde, apoi porniţi-l din nou.
Dezactivarea SNMPv1
Dacă SNMPv1 este dezactivată, unele dintre funcţiile aparatului pot deveni indisponibile, precum obţinerea informaţiilor despre aparat prin intermediul driverului imprimantei.
Utilizarea panoului de operare
Puteţi activa sau dezactiva setările SNMP din <Meniu>. <Setări SNMP>
Activarea atât a SNMPv1, cât şi a SNMPv3
Dacă sunt activate ambele versiuni de SNMP, se recomandă ca dreptul de acces MIB în SNMPv1 să fie setat la [Read Only]. Dreptul de acces MIB poate fi setat independent în SNMPv1 şi SNMPv3 (şi pentru fiecare utilizator în SNMPv3). Selectarea opţiunii [Read/Write] (drepturi depline de acces) în SNMPv1 va face ineficiente funcţiile de securitate care diferenţiază SNMPv3, deoarece cele mai multe setări ale aparatului pot fi apoi controlate cu SNMPv1.
24W9-017